Until we bleed…


Cine ar fi crezut ca este atat de greu sa arunci la gunoi lucruri care au facut parte din trecutul tau? Pana si un amarat de test la engleza din clasa a 9a poate fi greu de aruncat. Stiu, suna ciudat, dar ma agat de trecut de cate ori am ocazia si foarte greu ii dau drumul. Imi este mult mai simplu uneori sa ma pierd in el, sa-l analizez si sa-l intorc pe toate partile decat sa infrunt realitatea dura, timpul care se scurge fara ca noi sa-l putem opri. Daca nu as avea trecutul,lumea viselor si biblioteca plina de romane si volume de poezii, probabil ca as muri, undeva, ingropata sub carti de matematica, biologie si romana, sub rutina, sub stresul de zi cu zi, sub certurile altora, sub tot ce ne sufoca si ne taie pofta de a merge mai departe.

Azi m-am despartit de toate chestiile ce au legatura cu engleza. Mi-am dat Cambridge-ul, asa ca nu mai avea rost sa tin dosarele cu teste, cu teorie, cu rezumate. Bineinteles, le-am organizat si le-am pus la pastrare in biblioteca, unde, probabil, le vor manca moliile pana am sa le mai deschid.

O data cu indepartarea hartiilor, am simtit ca ma indepartez cumva si de profa mea, care timp de doi ani m-a invatat tot ce nu am stiut, asta pe langa toate chestiile de engleza. Ma atasez de oameni ca si de trecut. Iubesc singuratatea, imi place sa mi-o autoinduc, departandu-ma de oameni pentru a fi in lumea proprie, dar atunci cand ea vine fara s-o fi chemat, este dureros. Nu imi place sa rup legaturile cu oamenii dragi mie si atunci cand se intampla asta, ma simt mai singura decat am fost cu o secunda inainte.

Incep sa cred ca sunt o persoana ciudata. Intr-o carte spunea ca este bine sa fii ciudat. Nu este nimic gresit in asta si nu trebuie sa ne mai facem procese de constiinta. Poate este doar imaginatie mea, dar dupa toate lucrurile scrise aici si multe altele, chiar am impresia asta. Imi pasa de lucruri care sunt trecute cu vederea de altii. Ma agat de trecut si nu pot sa arunc doua foi amarate la gunoi. Se pare ca bacul m-a coplesit mai mult decat am crezut si probabil ca ma asteapta o depresie la usa camerei mele.

Nu stiu de ce am nevoie acum. Probabil de o ciocolata calda, de un vin bun, de prietena mea si un film care sa ma faca sa plang pana simt ca m-am golit de sentimente. Si poate ca as avea nevoie sa nu ma mai plang atat. Este obositor. Pentru mine si pentru altii. Clasa a 12-a si anul 18 din viata noastra pot fi uneori niste lucruri cu adevarat deprimante cateodata. Momentan, as vrea sa-l impusc pe cel care a zis ca ultimul an de liceu este frumos.

Si da, stiu, nu are niciun sens ce am scris mai sus si probabil ca nu este cel mai bun mod de a promova jurnalul, dar pentru asta este facut, nu? Sa te descarci cand simti nevoia si sa vorbesti fara rost cand vrei s-o faci.

Advertisements

2 thoughts on “Until we bleed…

  1. Doamne, ai idee cât de BINE pot să înțeleg tot ce ai scris aici?

    nici n-ai idee cât mă regăsesc în postul ăsta al tău, mai puțin particularitățile despre Cambridge. În rest, dude, it’s kind of the same for me.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s